Organizatia Internationala a Muncii Magda Filip Director Directia Relatii Internationale si Organizatii Internationale Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse

OIM Creata in 1919 prin Tratatul de la Versailles, cand exista convingerea ca pacea poate fi obtinuta si mentinuta doar in conditiile justitiei sociale Constitutia OIM a fost elaborata intre ianuarie-aprilie 1919 de Comisia de Munca infiintat de Conferinta de Pace, care s-a intalnit la Paris si apoi la Versailles. Comisia, prezidata de Samuel Gompers, seful Federatiei Muncii Americane, a fost compusa din reprezentanti ai 9 state: Belgia, Cuba, Cehoslovacia, Franta, Italia, Japonia, Polonia, Marea Britanie si SUA.

OIM Rezultatul: o organizatie tripartita, singura formata din reprezentati ai guvernului, patronatelor si sindicatelor

Ce isi propunea OIM in 1919? Reglementarea numarului de ore de munca, inclusiv pe zi si saptamana Reglementarea furnizarii muncii, prevenirea somajului si asigurarea unui slariu care sa asigure un trai adecvat; Protectiia lucratorilor contra imbolnavirilor, bolilor profesionale si accidentelor de munca Protectia copiilor, tinerilor si femeilor; Prevederi pentru batrinete si invaliditate, protectia intereselor lucratorilor in alte state dacat statele lor; Recunoasterea principiului remunerarii egale pentru munca cu valoare egala Recunoasterea principiului libertatii de asociare ; Organizarea educatiei tehnice si profesionale si alte masuri.

Primele Conventii OIM Prima Conferinta Internationala a Muncii s-a desfasurat la Washington in Octombrie 1919, care adoptat 6 conventii, care se refereau la numarul de ore de munca in industrie, somajul, protectia maternitatii, munca de noapte a femeilor, varsta minima si munca de noapte a tinerilor Sediul OIM a fost plasat la Geneva in vara anului 1920, primul director general al Biroului International al Muncii, care asigura Secretariatul Organizatiei, fiind francezul Albert Thomas In 2 ani au fost elaborate si adoptate, 16 conventii ale Oim si 18 recomandari.

Mecanismul de control Activitatea s-a diminuat apoi, unele guverne considerand ca exista prea multe Conventii , bugetul prea mare si raporatele prea critice Apoi, Curtea Internationala de Justitie, sub presiunea Guvernului Frantei a declarat ca OIM trebuie sa reglemnteze si conditiile de munca din agricultura.   In 1926 a fost infiintat Comitetul de Experti ca sistem de control al OIM. Acest comitet, care exista si astazi, este format din juristi independenti care examineaza rapoartele guvernelor si prezinta Conferintei Internationale a Muncii raportul lor.

Evolutie OIM in 1946 OIM a devenit institutie specializata a ONU in prezent are 178 de State Membre. Are o structura “tripartita” unica, reuneste in mod egal reprezentantii guvernelor, angajatorilor si lucratorilor pentru a dezbate probleme legate de munca si politica sociala. Conferinta Internationala a Muncii, care reuneste o data pe an delegatii OIM orienteaza lucrarile Organizatiei. Ea adopta noile norme internationale ale muncii, ca si programul si bugetul Organizatiei.

OIM in prezent Intre doua sesiuni ale Conferintei, Consiliul de administratie, compus din 28 de membri guvernamentali, din 14 reprezentanti ai angajatorilor si din 14 reprezentanti ai lucratorilor, orienteaza activitatile OIM. Secretariatul Organizatiei, Biroul International al Muncii (BIM), are sediul la Geneva, in Elvetia, si administreaza birouri externe in peste 40 de tari. Director general: Juan Somavia, Chile

Normele internationale ale muncii Normele internationale ale muncii sunt instrumente juridice elaborate de delegatii OIM (guverne, angajatori si lucratori) care definesc principiile si drepturile minime de munca. Este vorba de conventii, care sunt tratate internationale obligatorii din punct de vedere juridic, daca sunt ratificate de catre Statele Membre, fie de recomandari, care servesc drept principii directoare, cu un caracter neobligatoriu. Adesea, o conventie enunta principiile fundamentale care trebuie sa fie aplicate de catre Statele care au ratificat-o, in timp ce recomandarea corespunzatoare completeaza conventia propunand principii directoare mai precise despre felul in care aceasta conventie ar putea fi aplicata

Conventii OIM fundamentale Cele 8 conventii fundamentale sunt: Conventia (nr. 87) privind libertatea sindicala si protectia dreptului sindical, 1948 Conventia (nr. 98) privind dreptul la organizare si negociere colectiva, 1949 Conventia (nr. 29) privind munca fortata, 1930 Conventia (nr. 105) privind abolirea muncii fortate, 1957 Conventia (nr. 138) privind varsta minima, 1973 Conventia (nr. 182) privind cele mai grave forme ale muncii copiilor, 1999 Conventia (nr. 100) privind egalitatea de remunerare, 1951 Conventia (nr. 111) privind discriminarea (angajare si profesie), 1958

Conventii OIM prioritare Cele patru conventii prioritare sunt: Conventia (nr. 81) privind inspectia muncii, 1947 Conventia (nr. 129) privind inspectia muncii (agricultura), 1969 Conventia (nr. 144) privind consultarile tripartite referitoare la normele internationale ale muncii, 1976 Conventia (nr. 122) privind politica de angajare, 1964

Conventii OIM in domeniul securitatii sociale Conventia OIM nr. 35/1933 privind asigurarea pentru batranete in industrie Conventia OIM nr. 36/1933 privind asigurarea pentru batranete in agricultura Conventia OIM nr. 37/1933 privind asigurarea pentru invaliditate in industrie Conventia OIM nr. 38/1933 privind asigurarea pentru invaliditate in agricultura Conventia OIM nr. 39/1933 privind asigurarea pentru urmasi in industrie Conventia OIM nr. 40/1933 privind asigurarea pentru urmasi in agricultura

Conventii OIM in domeniul securitatii sociale Conventia nr. 102 privind securitatea sociala (norma minima), 1952 Conventia nr. 128 privind prestatiile pentru batranete, invaliditate si urmas, 1967 Conventia nr. 118 privind egalitatea de tratament (securitate sociala), 1962 Conventia nr. 157 privind pastrarea drepturilor in materie de securitate sociala, 1982 Conventia nr. 183 privind protectia maternitatii, 2000

Conventii OIM in domeniul securitatii sociale Conventia nr.130/1969 privind prestatiile pentru ingrijiri medicale si indemnizatii de boala