În general exist ă 2 forme mari de conservare : “in situ” şi “ex situ” 1. Conservarea “ in situ” Aceast ă metod ă de conservare const ă în menţinerea plantelor sau animalelor în habitatele lor naturale, în care s-au format şi evoluat. Marele avantaj al acestui tip de conservare este c ă el permite vieţuitoarelor s ă -şi formeze evoluţia, în condiţiile naturale în care s-au format şi dezvoltat. Ele sunt puse în situaţia s ă co-evolueze cu bolile, d ă un ă torii şi cu condiţiile de stres ale mediului din zona respectiv ă. 2. Conservarea “ ex situ” Genele nu pot fi conservate decât în sisteme vii, adic ă sub form ă de plante întregi sau p ă rţi din plante, care trebuie s ă r ă mân ă vii şi s ă n ă toase pentru a fi conservate. Pentru a menţine sistemele vii, biologii şi responsabilii cu conservarea, utilizeaz ă câteva metode specifice. Una din aceste metode este conservarea “ex situ” care const ă în conservarea plantelor şi animalelor în afara habitatului natural în care s-au format şi au evoluat (b ă nci de gene, gr ă dini botanice, parcuri zoologice). Cele mai multe plante se p ă streaz ă folosind acest mod de conservare, în care seminţele, plantele sau p ă rţi din plante (ţesuturi sau celule) sunt rezervate într-un mediu artificial.

Constituirea b ă ncilor de gene, conservarea speciilor de plante şi animale,, in situ,,/,,ex situ,, constituie o masur ă imperios necesar ă de a fi aplicat ă pentru a putea conserva mediul, pentru a creşte şi înt ă ri biodivesitatea speciilor pe o planet ă încercat ă în ultima vreme de diverse şi multiple metode de poluare care încet dar sigur duc la extincţia unui numar însemnat de plante şi animale.