Presentation is loading. Please wait.

Presentation is loading. Please wait.

privind starea învăţământului

Similar presentations


Presentation on theme: "privind starea învăţământului"— Presentation transcript:

1 privind starea învăţământului
RAPORT privind starea învăţământului din judeţul Maramureş Anul şcolar

2 Obiective de acţiune ale Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş
economia inteligentă, conform Agendei Europa 2020, respectiv cunoaştere, educaţie, creativitate; creştere economică durabilă, respectiv, eficientă în producţie, competitivitate, grija faţă de mediu; creştere economică incluzivă, repectiv, participare sporită pe pieţele muncii, abilităţi profesionale şi diminuarea sărăciei; aplicarea etapizată a prevederilor Legii Educaţiei Naţionale; punerea în aplicare a priorităţilor anului 2012 privind educaţia.

3 în educaţie fiind agreate două ţinte:
La nivel european sunt stabilite ţinte concrete, în educaţie fiind agreate două ţinte: reducerea ratei de părăsire timpurie a şcolii sub 10% creşterea la 40% a procentului de absolvenţi de studii superioare din totalul populaţiei în vârstă de de ani.

4 Eforturile ISJ şi ale unităţilor de învăţământ au fost îndreptate către atingerea a 3 obiective prioritare 1. reducerea absenteismului 2. evaluarea cu scop de orientare şi optimizare a învăţării 3. îmbunătăţirea competenţelor de lectură

5 ASPECTE CALITATIVE ALE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI

6 Statistica inspecţiilor efectuate este următoarea :
Inspecţii şcolare Statistica inspecţiilor efectuate este următoarea : Tipul inspecţiei Număr inspecţii desfăşurate în unităţi şcolare Număr cadre didactice asistate rural urban Inspecţie tematicã 71 89 23 17 Inspecţie de specialitate 43 153 113 209 Inspecţie şcolară generală 1 7 25 164 Total 115 249 161 390

7 Statistica pentru judeţul Maramureş
EVALUARE NAŢIONALĂ Statistica pentru judeţul Maramureş Comparativ anii scolari 2010 – 2011 şi

8 Medii < 5 ≥ 5 5-5,99 6-6,99 7-7,99 8-8,99 9-9,99 10 1344 3097 780 744 651 572 341 9 Procent medii ≥ 5 69.73% Situaţie statistică contestaţii Evaluare Naţională Disciplina Total contestaţii Respinse Admise Nota crescută Nota scăzută Limba şi literatura română 205 178 27 25 2 Matematică 192 161 31 20 11 Limba maghiară 1 Limba germană 3 Total 401 342 59 45 14

9 3780 repartizaţi din judeţul Maramureş
ADMITEREA ÎNVĂŢĂMÂNT LICEAL 2012 Etapa I 3780 repartizaţi din judeţul Maramureş 73 repartizaţi din alte judeţe în Maramureş 5 admişi la licee militare 32 admişi pe locurile pentru romi 360 admişi la liceele vocaţionale 71 plecaţi din judeţ 96 nerepartizaţi    Etapa II 20 repartizaţi din Maramureş 1 din alte judeţe în Maramureş

10 BACALAUREAT 2012 Sesiunea august-septembrie: Sesiunea iunie-iulie:
Centre de examen: 17 Centre de evaluare: 4 Centre de examen: 8 Centre de evaluare: 2 Promovabilitate ţară : 51,52% Promovabilitate Maramureş : 49.72% Promovabilitate ţară : 25,49% Promovabilitate Maramureş : 29,19%

11 Situaţia statistică rezultate Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie
NUMĂR ELEVI înscrişi reuşiţi respinşi eliminaţi prezenţi neprezentaţi 4943 2324 2333 17 4674 269 Medii < 6 ≥ 6 5-5,99 6-6,99 7-7,99 8-8,99 9-9,99 10 2333 2324 316 772 725 555 272 Procent reuşiţi 49.72%

12 BACALAUREAT 2012 STATISTICA ÎN ORDINE DESCRESCĂTOARE A PROCENTELOR
Unitatea de invatamant Promovabilitate DUPA contestatii Colegiul National "Gheorghe Sincai" Baia Mare 96.17 Colegiul National "Vasile Lucaciu" Baia Mare 96.1 Colegiul National "Mihai Eminescu" Baia Mare 93.48 Colegiul National "Dragos Voda" Sighetu Marmatiei 90.67 Liceul de Arta Baia Mare 81.25 Liceul "Regele Ferdinand" Sighetu Marmatiei 78.4 Liceul Teoretic "Petru Rares" Targu Lapus 76.92 Liceul Teoretic "Nemeth Laszlo" Baia Mare 73.21 Colegiul Economic "Nicolae Titulescu" Baia Mare 70.24 Liceul Teoretic "Emil Racovita" Baia Mare 68.97 Liceul Teoretic "Ioan Buteanu" Somcuta Mare 66.67 Seminarul Liceal Teologic Ortodox "Sf. Iosif Marturisitorul" Baia Mare 61.54 Grupul Scolar Borsa 60.67 Liceul Penticostal Baia Mare 59.46 Liceul Teoretic "Bogdan Voda" Viseu de Sus 52.03 Liceul “George Pop de Basesti” Ulmeni 49.33 Grupul Scolar "dr. Florian Ulmeanu" Ulmeni 48.28 Colegiul Tehnic "George Baritiu" Baia Mare 47.06 Liceul Teoretic “George Pop de Basesti” Targu Lapus 45.45 Liceul “George Pop de Basesti” Sighetu Marmatiei 44.8 Liceul Teoretic “George Pop de Basesti” Baia Mare 43.75 Grupul Scolar Sanitar Baia Mare 42.86 Liceul cu Program Sportiv + Clubul Sportiv Scolar Baia Mare 42.37 Grupul Scolar Targu Lapus 40 STATISTICA ÎN ORDINE DESCRESCĂTOARE A PROCENTELOR DE PROMOVABILITATE iunie-iulie Colegiul Economic "Pintea Viteazul" Cavnic 37.5 Colegiul Tehnic “Anghel Saligny" Baia Mare 29.68 Liceul “Leowey Klara” Sighetu Marmatiei 28.57 Liceul “Taras Sevcenko” Sighetu Marmatiei 25.64 Colegiul Tehnic "C.D. Nenitescu" Baia Mare 21.53 Colegiul Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie 20 Colegiul Tehnic "Carmen Sylva" Baia Mare 19.15 Colegiul Tehnic "Aurel Vlaicu" Baia Mare 17.65 Grupul Scolar "Gheorghe Lazar" Baia Mare 17.24 Grupul Scolar pentru Industrie Mica si Servicii Sighetu Marmatiei 17.22 Liceul “George Pop de Basesti” Viseu de Sus 13.75 Grupul Scolar Agricol "Ion Ionescu de la Brad" Seini 9.76 Colegiul Tehnic "Transilvania" Baia Mare 6.56 Grupul Scolar "Alexandru Filipascu" Petrova 5.71 Grupul Scolar Forestier Sighetu Marmatiei 4.03 Grupul Scolar Ocna Sugatag 3.03 Grupul Scolar "Octavian Goga" Rozavlea 2.94 Liceul UCECOM "Spiru Haret" Baia Mare Grupul Scolar Farcasa Grupul Scolar Viseu de Sus

13 Situaţia statistică rezultate Bacalaureat, sesiunea august - septembrie
NUMĂR ELEVI înscrişi reuşiţi respinşi eliminaţi prezenţi neprezentaţi 2373 597 1443 5 2045 328 Medii < 6 ≥ 6 5-5,99 6-6,99 7-7,99 8-8,99 9-9,99 10 1443 597 267 478 111 8 Procent reuşiţi 29.19%

14 RESURSE UMANE

15 Cadre didactice + auxiliar + nedidactic 2011-2012
Total norme: 8189 Total personal: 7918

16 Concursul de ocupare a posturilor / catedrelor din 2 august 2012
Acesta a fost organizat în 17 Centre de Concurs Înscrişi Prezenţi Neprezentaţi / Retraşi / Eliminaţi / Lucrări anulate Admişi Respinşi 5-5,99 6-6,99 7-7,99 8-8,99 9-9,99 10 Procent de promovare 1155 923 137 649 187 96 182 105 72 7 82,57% (39,65% ≥7)

17 Procent de încadrare cu calificaţi
( ) - 98,84% 7918 persoane:

18 POPULAŢIA ŞCOLARĂ

19 Total elevi: 75993 Comparativ ( )

20 clase I-IV cu predare simultană - 209 clase – 3027 elevi
Din totalul de clase care au funcţionat în anul şcolar situaţia pe învăţământ simultan şi clase cu efective reduse, se prezintă astfel: clase I-IV cu predare simultană clase – 3027 elevi clase V-VIII cu predare simultană clase – 1163 elevi clase I-VIII cu efective reduse clase – 84 elevi Unităţi conexe: Clubul Sportiv Şcolar Nr. 2 Baia Mare Clubul Sportiv Şcolar Sighetu Marmaţiei Clubul Sportiv Şcolar Baia Sprie Palatul Copiilor Baia Mare Clubul Copiilor Sighetu Marmaţiei Clubul Copiilor Târgu Lăpuş Clubul Copiilor Vişeu de Sus. Cluburi sportive şcolare (indicatori) Total unităţi 4, din care 3 independente şi 1 secţie Total grupe 107 / 1462 elevi

21 Promovabilitate an şcolar 2011-2012

22 PARTICIPARE LA EDUCAŢIE. FACILITĂŢI ACORDATE ELEVILOR.

23 Achiziţii calculatoare elevi conform Legii 269 / 2004 Program EURO 200
Manuale şcolare Achitate pâna la finele anului şcolar lei Recepţia manualelor şcolare retipărite este realizată în procent de 81% Achiziţii calculatoare elevi conform Legii 269 / 2004 Program EURO 200 Beneficiari: elevi Suma achitată pâna la : lei

24 Rechizite pentru elevi acordate in baza Legii nr. 126 / 2002 şi a O. G
Rechizite pentru elevi acordate in baza Legii nr. 126 / şi a O.G. nr. 33 / 2001 Beneficiari – elevi Suma – lei Clasa pregătitoare pachete Clasa I-a pachete Clasa II-IV pachete Clasele V-VII pachete Clasa VIII pachete

25 Bani de liceu beneficiari 3500 elevi (180 lei / persoană)
„Lapte şi corn pentru copii” beneficiari copii preşcolari „Încurajarea consumului de fructe” beneficiari elevi ai claselor I-VIII Transport elevi conform OMECTS nr. 329/1302 – 2007 beneficiari elevi

26 Transport şcolar zilnic se parcurg 6370 km Total microbuze scolare: 96
din care 11 au fost achizitionate in anul scolar : Şcoala Dragomireşti Şcoala nr. 4 Vişeu de Sus Şcoala nr. 4 Borşa Şcoala Săcel Şcoala Ieud Liceul Tăuţii Măgherăuş Şcoala Sarasău Şcoala Dr.Victor Babeş Baia Mare Şcoala nr.1 Baia Sprie Şcoala Remetea Chioarului zilnic se parcurg 6370 km

27 FINANŢARE

28 Din analiza comparativă a costurilor realizate la nivel de judeţ şi coeficienţii
standard determinaţi in conformitate Hotărârea Guvernului Nr.1274 / 2011, privind finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pe baza standardelor de cost / elev / preşcolar, rezultă diferenţe mici, influenţate de specificul unităţii de învăţământ.

29 SITUAŢIA BAZEI MATERIALE

30 Reorganizarea reţelei şcolare pentru anul şcolar 2012-2013
Structura unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pe niveluri, în anul şcolar Nivel Învăţământ de masă Învăţământ special Unităţi conexe Total Preşcolar 27 - Primar Gimnazial 95 4 99 Învăţământ profesional 6 1 7 Liceal 42 Unitati conexe TOTAL 169 5 182 Reorganizarea reţelei şcolare pentru anul şcolar Nivel An şcolar An şcolar Preşcolar 27 22 Primar Gimnazial 95 100 S A M 6 Liceal 42 40 Invatamant special 5 Unităţi conexe 7 TOTAL 182 173

31 Comasări care au avut loc în anul şcolar 2011 - 2012
Grădiniţa nr.26 Baia Mare a fost comasată prin absorbţie cu Grădiniţa nr.30 Baia Mare Grădiniţa nr.9 Baia Mare a fost comasată prin absorbţie cu Şcoala George Cosbuc Baia Mare Grădiniţa Ion Creanga Baia Mare a fost comasată prin absorbţie cu Grădiniţa Mihai Eminescu Baia Mare Grădiniţa nr.1 Sighetu Marmaţiei a fost comasată prin absorbţie cu Şcoala nr.10 Sighetu Marmaţiei Colegiul Tehnic Carmen Sylva Baia Mare a fost comasat prin absorbţie cu Liceul Teoretic Emil Racoviţă Baia Mare Grupul Şcolar Gheorghe Lazăr Baia Mare a fost comasat prin absorbţie cu Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu Baia Mare Şcoala nr.1 Baia Sprie a fost comasată prin absorbţie cu Colegiul Tehnic Auto Baia Sprie Clubul Elevilor Vişeu de Sus a fost comasat prin absorbţie cu Clubul Elevilor Sighetu Marmaţiei.

32 FORMAREA CONTINUĂ A CADRELOR DIDACTICE

33 6158 –total cadre didactice care au grade didactice
Grade didactice an şcolar 6158 –total cadre didactice care au grade didactice

34 Înscrierea la grade didactice
Nr. crt. Grad didactic Număr candidaţi Sesiunea 1 Definitivat 172 2012 2 Gradul II 178 2013 3 Gradul I 157

35 ÎNVĂŢĂMÂNT PARTICULAR

36 -8 cu autorizaţie de încredere
-11 unităţi de învăţământ acreditate 19 unităţi de învăţământ privat: Total elevi

37 ÎNVĂŢĂMÂNTUL ALTERNATIV

38 Situaţia promovării alternativelor educaţionale în judeţul Maramureş
în anul şcolar Alternativa educaţională Nivelul de învăţământ Nr. unităţi Nr. grupe/ clase; Nr.elevi/ copii Nr cadre didactice Waldorf preşcolar 1 1 grupă 30 copii 1 educatoare Step by Step 9 28 grupe 805 copii 55 educatoare primar 2 8 clase 205 elevi 16 învăţătoare TOTAL 12 37 1040 72 cadre didactice

39 ACTIVITATEA DE PERFORMANŢĂ

40 CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU TINERI CAPABILI DE PERFORMANŢĂ
Conform Hotărârii Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, Centrul Judeţean pentru Tineri Capabili de Performanţă şi-a început activitatea la cele 10 discipline cu 190 ore / săptămână, ceea ce reprezintă 10,55 norme. Distribuţia orelor pe săptămână, pe discipline este următoarea: limba română – 18 h; matematică – 80 h; informatică – 14 h; chimie – 30 h; fizică – 12 h; biologie – 12 h; geografie – 8 h; istorie – 2 h; astronomie – 10 h; electronică şi automatizări – 4 h.

41 REZULTATE LA NIVEL INTERNAŢIONAL CALIFICARI LOT LĂRGIT
CALIFICĂRI LOT RESTRANS MEDALII PREMII 6 4 2 AUR 1 BRONZ 1 PREMIU I 1 PREMIU II 2 PREMII III 2 MENŢIUNI REZULTATE LA NIVEL NAŢIONAL PREMII I PREMII II PREMII III MENŢIUNI MECTS MENŢIUNI SPECIALĂ MEDALII AUR MEDALII ARGINT BRONZ 47 81 70 21 17 - 3 1

42 REZULTATE LA OLIMPIADE INTERNAŢIONALE
NR. CRT NUME ŞI PRENUME CONCURS CLASA UNITATEA ŞCOLARA PROFESOR PREGĂTITOR PREMIU 1. CERRAHOGLU OMER OLIMPIADA INTERNAŢIONALĂ DE MATEMATICĂ X Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” BOROICA GHEORGHE MEDALIE DE AUR 2. CONCURSUL INTERNAŢIONAL “DANUBE MATHEMATICAL COMPETITION” LOCUL I 3. DRAGHIŞ PAUL ANDREI OLIMPIADA INTERNAŢIONALĂ ASTRONOMIE ŞI ASTROFIZICĂ IX Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” STOIAN LUCIAN MEDALIE DE BRONZ MENŢIUNE 4. DUŢĂ ANDREEA ROMAN PAUL CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ DE REFERATE ALE ELEVILOR „EUROMATH”- 2012 PETRUŢIU CRINA

43 OLYMPIAD „ DANUBE RAPSODY THROUGH
5. BADAR CLAUDIA INTERNATIONAL ARTS OLYMPIAD „ DANUBE RAPSODY THROUGH IMAGE, SOUND AND WORD” BRAŞOV VIII Liceul de Artă BĂBUŢA ANCA DELIA PREMIUL III 6. LAZĂR TEODORA IMAGE, SOUND AND WORD” – BRAŞOV PREMIUL II 7. SELETCHI ANDRADA MENŢIUNE

44 OLIMPIADA INTERNAŢIONALĂ DE LIMBA RUSĂ MODERNĂ XII
8. IAVORISZKI MARIANA IULIA OLIMPIADA INTERNAŢIONALĂ DE LIMBA RUSĂ MODERNĂ XII Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” STEFAN MARIA OLIMPIADA VA AVEA LOC IN LUNA DECEMBRIE LA SANKT-PETERSBURG RUSIA 9. KONCSARD BALAZS CONCURSUL DE ORTOGRAFIE “SIMONYI ZSIGMOND “ INTERNATIONAL VIII Şcoala Gimnazială “Petöfi Sandor”, Coltău TAR RENATA LOCUL III

45 Ӧmer Cerrahoglu prof. Gheorghe Boroica

46 Draghiş Paul Andrei prof. Lucian Stoian

47 Andreea Duţă prof. Crina Petruţiu

48 Claudia Badar Andrada Seletchi prof. Anca Delia Băbuţa

49 Teodora Lazăr prof. Anca Delia Băbuţa

50 Mariana Iulia Iavoriszki
prof. Maria Ştefan

51 prof. Tar Renáta Koncsárd Balázs

52 Limbă, comunicare şi literatura română
Chimie Maramureşul a fost gazda Olimpiadelor Naţionale la disciplinele: şi a Concursului Interjudeţean de Matematică şi Informatică Grigore C. Moisil

53 CLUBUL SPORTIV ŞCOLAR NR.2 BAIA MARE HANDBAL F 4 HANDBAL M VOLEI M 3
REZULTATE OBŢINUTE DE ELEVII DIN JUDEŢUL MARAMUREŞ LA CONCURSURI SPORTIVE NAŢIONALE Nr. crt Clubul Sportiv Şcolar Ramura de sport Campionate balcanice Campionat naţional Sportivi lot national locul I locul II locul III 1 CLUBUL SPORTIV ŞCOLAR NR.2 BAIA MARE HANDBAL F 4 HANDBAL M VOLEI M 3 VOLEI F 1 LOC III 7 BOX RUGBY 9 LUPTE TOTAL 2 23 CLUBUL SPORTIV ŞCOLAR SIGHETU MARMATIEI ATLETISM TENIS DE CAMP LICEUL CU PROGRAM SPORTIV C.S.S. BAIA MARE G.RITMICA 10 INOT 27 18 5 17 38 30 CLUBUL SPORTIV ŞCOLAR BAIA SPRIE SCHI FOND 6 11 BIATLON 12 22 ORIENTARE 15 20 SCHI ALPIN 14 31 56 40

54 la concursuri - an şcolar 2011-2012
Rezultate obţinute de elevii de la Palatul copiilor Baia Mare + filiala Şomcuta Mare, CC Sighetul MM, CC Tg. Lăpuş, CC Vişeu de Sus la concursuri - an şcolar

55

56 EVALUARE INSTITUŢIONALĂ
MANAGEMENT ŞCOLAR ŞI EVALUARE INSTITUŢIONALĂ

57 Compartimentul descentralizare şi management instituţional a urmărit atingerea obiectivelor de referinţă propuse în Planul managerial al Inspectoratului Şcolar Maramureş pentru anul şcolar Conducerea unităţilor de învăţământ a fost asigurată de către manageri care au participat la concursul de ocupare a posturilor de director/director adjunct şi cei numiţi prin detaşare în interesul învăţământului. Directori: 173 Directori adjuncti: 61 Descentralizarea învăţământului preuniversitar reprezintă transferul de autoritate, responsabilitate şi resurse în privinţa luării deciziilor şi a managementului general şi financiar către unităţile de învăţământ şi comunitatea locală.

58 Rezultate aşteptate ale procesului de descentralizare
Eficientizarea activităţii şi creşterea performanţelor instituţiilor educaţionale Democratizarea sistemului educaţional Asigurarea transparenţei Asigurarea accesului şi a echităţii în educaţie Creşterea relevanţei ofertei de servicii educaţionale Stimularea inovaţiei, a responsabilităţii profesionale şi a răspunderii publice

59 Impactul procesului de descentralizare
a) la nivelul şcolii: – democratizarea vieţii şcolii; – inovaţie şi diversificare a ofertei şcolare; – asumarea responsabilă a deciziilor privind calitatea procesului instructiv- educativ şi a condiţiilor de realizare a acestuia. b) la nivelul Consiliului Local: – implicarea reală şi efectivă în funcţionarea şi dezvoltarea serviciului educaţional; – asumarea de către autorităţile locale a responsabilităţii privind furnizarea de servicii educaţionale; – dezvoltarea comunităţii prin transformarea şcolii în centru de informare şi dezvoltare pentru comunitate.

60 PROGRAME DE INTERES NAŢIONAL ŞI JUDEŢEAN

61 Programe: ,,A Doua Şansă”
ŞCOALA CU CLASELE I-VIII “I.BUTEANU “ SIGHETU-MARMAŢIEI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TĂMAIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII”N.BALCESCU” BAIA MARE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII FINTEUŞU MIC

62 Proiectul SCAN (Salvaţi Copiii de Abandon Şcolar şi Neintegrare)
Activităţi Acreditarea Centrului de Evaluare a Competenţelor profesionale la nivel local şi de selecţie a evaluatorilor locali. Atestarea părinţilor elevilor din proiectul SCAN în meserii practicate în comunitatea lor pentru care nu deţin certificate corespunzătoare. Transfer de bune practici transnaţionale referitor la abandonul şcolar si la orinetarea scolara si profesionala. Au fost alocate burse de studiu pentru 150 elevi în cadrul proiectului şi au fost semnate contracte de sprijin financiar pentru toţi. Oferirea şansei elevilor de a studia în licee de elită, de a beneficia de activităţi de tip after school, activităţi de consiliere, de excursii, toate reflectate în rezultatele şcolare obţinute: medii mari pe clasă, număr mic de absenţe.

63 Maramureş Locul I pe ţară LA AMBELE EDIŢII ALE CONCURSULUI
Proiectul “Parteneriat pentru educaţie! Granturi pentru şcoli în dificultate !”, coordonat de Centrul “Educaţia 2000+” Bucureşti şi finanţat de Fundaţia Soros România, prin Programul « Fondul de Urgenţă » Maramureş Locul I pe ţară LA AMBELE EDIŢII ALE CONCURSULUI Etapa I la nivel national; din care 9 castigate in Maramures Etapa a II-a – 103 la nivel national; din care 8 castigate in Maramures

64 RELAŢII INTERNAŢIONALE, PARTENERIATE, ÎNFRĂŢIRI
PROGRAME DE COOPERARE INTERNAŢIONALĂ, PARTENERIATE, ÎNFRĂŢIRI

65 Programul Sectorial Comenius, finanţat de Uniunea Europeană, proiecte de parteneriat şcolar
Perioada Unitatea de învăţământ 2012 – 2014 Scoala ”Ion Luca Caragiale” Baia Mare Colegiul National ”Mihai Eminescu” Baia Mare Colegiul Tehnic ”George Barițiu” Baia Mare Colegiul Economic ”Pintea Viteazul” Cavnic – structura Scoala nr. 2 Cavnic Colegiul Economic ”Pintea Viteazul” Cavnic 2010 – 2012 Colegiul Economic „Pintea Viteazul” Cavnic Colegiul Economic „Pintea Viteazul” Cavnic – structura Şcoala Nr. 2 Cavnic Colegiul Tehnic “George Bariţiu” Baia Mare Colegiul Tehnic „C. D. Neniţescu” Baia Mare Liceul Tehnologic ”Marmația” Sighetu Marmaţiei Şcoala „Vasile Alecsandri” Baia Mare Şcoala „Al. I. Cuza” Baia Mare Şcoala „Nicolae Iorga” Baia Mare

66 Programul de Invatare pe Tot Parcursul Vieţii – Programul Sectorial Comenius, proiecte Comenius Regio: INSTITUŢIA Observaţii Regiunea 1: Osmanyie, Turcia Regiunea 2: Maramureş, România I.S.J. Maramureş, Primăria Oraşului Cavnic Colegiul Economic „Pintea Viteazul” Cavnic “Benefiting from ICT to Create Innovative Educaţional Activities”, Programul sectorial Grundtvig (educaţia adulţilor) cu finanţare prin Comisia Europeană: Tipul proiectului Instituţia aplicantă Parteneriat de învăţare în educaţia adulţilor I.S.J. Maramureş (“Wordsbridges_Language-Learning Methodologies for Adult Immigrants”) CJRAE Maramureş „Golden children, golden parents” Parteneriat de învățare în educația adulților CCD Maramureș ”ENCLOSE - Establish a New Cooperation to Let Obtain Social Inclusion in Europe”

67 Burse de formare a cadrelor didactice în Uniunea Europeană
Numele și prenumele Unitatea de învățământ Codroiu Diana Scoala ”Vasile Alecsandri” Baia Mare Bud Cristina CJRAE Maramureș Murguly Angelica Scoala pt. Copii cu Deficiențe Vișeu de Sus Apreotesei Cătălina Liceul ”Traian Vuia” Tăuții Măgherăuș Dubec Alexandru Scoala Rona de Sus

68 PROFESIONALĂ A ELEVILOR.
ORIENTAREA ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂ A ELEVILOR. CJAPP (Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică) CJRAE (Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională)

69 Specializările cele mai căutate, la nivel de judeţ sunt:
matematică - informatică, ştiinţele naturii, filologie, mecanică, economie şi administraţie, turism şi alimentaţie Elevii au optat pentru un anumit liceu în funcţie de preferinţele personale, rezultate la învăţătură, aptitudini, abilităţi şi deprinderi. În luarea deciziei elevii s-au consultat în cea mai mare măsură cu părinţii sau au luat decizia singuri. Cele mai căutate unităţi şcolare sunt: Colegiul Economic "N.Titulescu" Baia Mare, Colegiul National "Gh. Şincai" Baia Mare, Colegiul Naţional "M. Eminescu" Baia Mare, Colegiul Naţional "V. Lucaciu" Baia Mare, Colegiul Tehnic "A. Saligny" Baia Mare, Liceul "Regele Ferdinand" Sighet, Colegiul National "Dragoş Vodă" Sighet,

70 Total elevi cuprinşi în învăţământul special - 732
4 unităţi de învăţământ pentru copii cu deficiente I-VIII: (2 unităţi au şi nivel preşcolar) Baia Mare Sighetu Marmaţiei Vişeu de Sus Târgu Lapuş 1 unitate de invatamant profesional pentru copii cu deficiente (CSEI Baia Mare) cu filiale în Sighetu Marmaţiei, Targu Lăpuş, Vişeu de Sus Total elevi cuprinşi în învăţământul special

71 Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională
Profesori psihologi în Cabinete de Asistenţă Psiho-pedagogică – 58 CJAPP – 7 Profesori logopezi în Cabinete Logopedice Şcolare din învăţământul de masă – 20 Pentru acordarea de asistenţă specializată, au fost arondate toate unităţile şcolare cu nivel preşcolar, primar şi gimnazial din judeţ la şcolile speciale din fiecare zonă. În cazurile izolate de elevi de liceu cu cerinţe speciale au fost aplicate măsuri punctuale, consemnate în rapoartele de inspecţie şi urmărite ca formă de realizare. Au fost constituite grupe de copii hipoacuzici şi cu autism la Şcoala generala specială nr. 2 Baia Mare. S-a realizat o bună colaborare cu ONG-uri precum Caritas Satu Mare, Asociaţia de Autism, Esperando, Sacro Cuore etc.

72 ACTIVITATEA EXTRAŞCOLARĂ

73 REZULTATE PROIECTE ŞI PROGRAME EDUCATIVE
etape naţionale Concurs naţional “Educaţie rutieră -Educaţie pentru Viaţă” -locul 1 arbitraj individual elev Anca Tepei Colegiul National Dragos Voda -locul 3 proba de parc şcoală Catalin Bizau Scoala George Cosbuc Concurs naţional “Cupa DHS” - locul 2 echipe Catalin Bizau , Felicia Popan , Ardelean Andreea Scoala George Cosbuc Sighetu Marmaţiei Concurs naţional de proiecte antidrog “Impreună” locul 3 elevele Andra Enasoiu ,Maria Sovrea Liceul de Arta , Bianca Pasca,Denisa Cozmuta Liceul Emil Racovita Concurs naţional “Europa în şcoală” locul 3 eleve Sulea Oana ,Carian Tiantas Scoala nr1 Seini

74 Concurs naţional “Eseuri pe teme de Consilere în carieră pentru elevi” Next generation”
locul 2 eleva Evelina Anitas Colegiul National Mihai Eminescu menţiune Olteanu Mirela Grupul Scolar Borsa Concurs naţional de “Proiecte de Mediu” locul 2 nivel gimnazial eleve Elekes Andra Henrieta ,Vlaicu Antonela – Scoala A.I.Cuza Baia Mare menţiune elevi Grad Cosmina Colegiul Naţional Gh Sincai , Bugye Ioana Liceul cu Program Sportiv Concurs naţional de proiecte al Consiliilor judeţene al elevilor - locul 3 proiecte CJE elev Cindea Razvan,Ana Maria Polgar ,Iulia Molnar “Olimpiada Naţională de Mesteşuguri artistice tradiţionale” Premii la sectiunile pictură icoane pe lemn, pictură icoane pe sticlă, confecţionat podoabe / zgardane

75 NEŞCOLARIZARE, ABSENTEISM PROGRAME DE RECUPERARE
ABANDON ŞCOLAR, NEŞCOLARIZARE, ABSENTEISM PROGRAME DE RECUPERARE

76 ELEVII DIN JUDEŢUL MARAMUREŞ CARE
AU ABANDONAT ŞCOALA ÎN ANUL ŞCOLAR An Şcolar Părinţi fără ocupaţie Părinţi plecaţi în străinătate Familii monoparentale Parinti decedaţi/ alte cazuri FAMILII DEZOR GANIZATE (DA/NU) Nr. total elevi care au abandonat scoala 595 430 77 92 46 176 DATE COMPARATIVE : Părinţi fără ocupaţie Părinţi plecaţi în străinătate Familii monoparentale Parinti decedaţi/ alte cazuri FAMILII DEZORGANIZATA (DA/NU) Nr. total elevi care au abandonat scoala SEM I 99 73 81 57 157 384 SEM II 430 77 92 46 176 595 Numărul elevilor care au abandonat şcoala in judeţul Maramureş la finele anului şcolar aproape s-a dublat fata de căţi elevi erau in aceasta situatie la incheierea semestrului I, valorile ajungănd de la 384 în semestrul I la 595 la sfârşitul anului şcolar

77 Îngrijorător este numarul mare de parinti care şi-au pierdut locurile de muncă.
URIAŞA CREŞTERE de la 99 în semestrul I la 430 la finele semestrului al II-lea arată că fenomenul este foarte grav şi are efecte majore. ELEVI ÎN ABANDON ŞCOLAR LA SFÂRŞITUL ANULUI 2012

78 IMAGINE, COMUNICARE ŞI RELAŢII CU MASS-MEDIA

79 Comunicarea instituţională a avut ca obiective:
transmiterea către presă a informaţiilor corecte, relevante şi de actualitate; monitorizarea informaţiilor care apar în presă, în legătură cu învăţământul maramureşean din punctul de vedere al calităţii şi acurateţii. Din analiza conţinuturilor care apar în mass-media se deduce o percepţie pozitivă, echilibrată şi corectă a activităţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş.

80 COLECTIVUL DE REDACTARE
Analiza stării învăţământului din judeţul Maramureş, pe anul şcolar Cuprins: Analiza calităţii procesului de predare-învăţare-evaluare – insp. Iuliana Mărieş, insp. Pavel Filip Situaţia resurselor umane, încadrare an şcolar Prognoza pentru anul şcolar – insp. Mircea Coroiu Populaţie şcolară, fluxuri de elevi-transfer elevi – ec. Simona Cătană Participare la educaţie (facilităţi acordate elevilor) – ec. Simona Cătană Finanţare – ec. Câmpan Maria Situaţia bazei materiale-Infrastructura – ing. Elisabeta Kramarik, ec. Francisc Sebök Formarea continuă a cadrelor didactice – insp. Liviu Vele, director CCD. Gelu Todoruţ Învăţământ particular – insp. Georgeta Pop Învăţământul alternativ – insp. Marcela Pop Activitatea de performanţă – insp. Meda Bojor, insp. Simona Toma Management şcolar şi evaluare instituţională – insp. Elena Cărăuşan, insp. Pavel Filip Programe de interes naţional şi judeţean – insp. Ligia Duruş Relaţii internaţionale, programe de cooperare internaţională, parteneriate, înfrăţiri – insp. Ligia Duruş

81 Orientarea şcolară şi profesională a elevilor
Orientarea şcolară şi profesională a elevilor. Activitatea la nivelul unităţilor şi la nivelul judeţului. Preocupări pentru şcolarizarea elevilor şi pentru derularea proiectelor din învăţământul special-CJAPP. Orientarea şcolară şi profesională a elevilor-cadru general – insp. Marcela Pop, CJAPP Activitatea extraşcolară – insp. Amelia Bănică Abandon şcolar, neşcolarizare, absenteism, programe de recuperare. Programele cu finanţare europeană pentru combaterea abandonului şcolar – insp. Camelia Duţă Activitatea juridică la nivelul I.S.J. Maramureş – insp. Iuliana Mărieş, insp. Pavel Filip Analiza activităţii de audit public intern, pe anul şcolar – ec. Călin Herman Rolul şi gradul de implicare a comunităţii )administraţia publică) în rezolvarea problemelor şcolii din perspectiva Legii Educaţiei Naţionale – insp. Pavel Filip Imagine, comunicare şi relaţii cu mass-media – insp. Pavel Filip Comisia de lucru: insp. Iuliana Mărieş – centralizare documente în WORD; insp. Pavel Filip, insp. Elena Cărăuşan, insp. Valentina Todoran – armonizare şi corectare material; insp. şc. gen. adj. Cristian Heuberger – redactarea finală; informatician Liliana Dancu – prezentare ppt.

82 Inspector şcolar general adjunct
Concepţie: Inspector şcolar general prof. Ana Lucreţia Maria MOLDOVAN Inspector şcolar general adjunct prof. Cristian HEUBERGER Inspector şcolar prof. Pavel FILIP Tehnoredactare ing. Liliana DANCU 17 octombrie 2012


Download ppt "privind starea învăţământului"

Similar presentations


Ads by Google