1. SPECIFICUL STRATEGIILOR DIN GRĂDINIŢĂ ŞI ŞCOALA PRIMARĂ
SPECIFICUL STRATEGIILOR DIN GRĂDINIŢĂ ŞI ŞCOALA PRIMARĂ. DESPRE JOC ŞI DEZVOLTAREA COPIILOR

2. Care este specificul strategiilor didactice interactive?
Elementele componente ale unei strategii didactice
Care sunt factorii/variabilele de care depinde organizarea strategiilor didactice, în general şi a strategiilor didactice interactive, în special?
Etapele elaborării unei strategii didactice eficiente
Relaţia dintre strategiile didactice şi celelalte componente ale procesului de învăţământ
Rolul, locul şi funcţiile strategiilor didactice interactive în activitatea instructiv educativă
Criterii de apreciere a eficacităţii şi eficienţei unei strategii didactice
Varietatea strategiilor de predare-învăţare-evaluare

3. În sens general, strategia se referă la conducerea (managementul) căilor, a metodelor implicate într-o activitate în vederea atingerii unui scop.
Strategia didactică este definită de Miron Ionescu,Vasile Chiş drept „un ansamblu de forme, metode, mijloace tehnice şi principii de utilizare a lor, cu ajutorul cărora se vehiculează conţinuturile în vederea atingerii obiectivelor” iar de I. Cherghit „ansamblu de acţiuni şi operaţii de predare-învăţare în mod deliberat structurate sau programate, orientate în direcţia atingerii, în condiţii de maximă eficacitate a obiectivelor prestabilite”

4. În viziunea autoarei Crenguţa-Lăcrămioara Oprea strategia didactică este modalitatea eficientă prin care profesorul îi ajută pe elevi să acceadă la cunoaştere şi să-şi dezvolte capacităţile intelectuale, priceperile, deprinderile, aptitudinile, sentimentele şi emoţiile.

5. Strategiile didactice interactive ca strategii de grup, presupun munca în colaborare a elevilor organizaţi pe microgrupuri sau echipe de lucru în vederea atingerii unor obiective preconizate (soluţii la o problemă, crearea de alternative). Sunt strategii de interacţiune activă între participanţii la activitate(elev-elev, elev-profesor, student-student, student-profesor).
Strategiile didactice interactive au în vedere provocarea şi susţinerea învăţării active în cadrul căreia, cel ce învaţă acţionează asupra informaţiei pentru a transforma într-una nouă, personală, proprie.

6. Elementele componente ale unei strategii didactice (Potolea, 1989)
Modul de organizare a copiilor/elevilor
Tipul de învăţare
Sarcina de învăţare comună/diferenţiată
Dirijarea învăţării (controlată, semi-independentă, independentă)
Metode şi mijloace

7. variabile care ţin de profesor
Există numeroşi factori sau variabile de care depinde organizarea acestui dispozitiv didactic adaptat situaţiilor de instruire, variabile dependente sau independente de profesor, de elev, de organizarea şcolară, de curriculum:
variabile care ţin de profesor
variabile care ţin de colectivul de elevi
variabile care ţin de curriculum
variabile care ţin de organizarea şcolară
Strategia didactică este cea care urmăreşte apariţia şi stabilizarea unor relaţii optime între
activitatea de predare şi cea de învăţare prin care se urmăreşte declanşarea mecanismelor
psihologice ale învăţării, ţinând cont atât de particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor cât şi de condiţiile concrete în care are loc învăţarea.Orice strategie didactică este eficientă numai dacă reuşeşte să antreneze copiii în asimilarea activă şi creatoare a informaţiilor transmise. Strategia didactică nu este însă doar o simplă tehnică de lucru, ci este o manifestare şi expresie a personalităţii cadrului didactic, oglindind tehnica de lucru şi concepţia celui care o utilizează cadrul didactic în aplicarea ei. Deci, strategia didactică este in acelaşi timp „tehnică şi artă educaţională” ( I. Nicola, 2003).

8. ETAPELE ELABORĂRII UNEI STRATEGII DIDACTICE EFICIENTE
Examinarea scopurilor şi a obiectivelor de atins
Alegerea conţinuturilor
Examinarea exigenţelor şi orientărilor impuse de normele şi principiile didactice
Examinarea alternativelor metodologice de predare/învăţare/evaluare disponibile
Analiza resurselor disponibile
Optarea pentru o anumită formă de grupare a colectivului
Alegerea metodelor, tehnicilor şi mijloacelor
Elaborarea unor soluţii alternative
Opţiunea/decizia asupra strategiei didactice de urmat
Aplicarea strategiei didactice
Evaluarea permanentă a demersurilor întreprinse
Aprecierea finală a eficienţei strategiei desfăşurate
Emiterea de predicţii

9. Relaţia dintre strategia didactică şi componentele procesului de învăţământ
Finalităţi
orientează
influenţează
Conţinut
STRATEGIA
DIDACTICĂ
Resurse
determină
Principii şi
norme
Evaluare
reglează
orientează

10. Relaţia dintre strategiile didactice şi finalităţile procesului de învăţământ
Atunci când proiectează o strategie de acţiune, profesorul are în vedere realizarea unor finalităţi bine precizate, specificate şi concretizate sub formă de obiective.

11. Relaţia dintre strategiile didactice şi conţinutul procesului de învăţământ
Pentru a face cât mai accesibil conţinutul instructiv-educativ şi mai activizantă instruirea, profesorul poate opera restructurări şi adaptări în interiorul acestuia, conform logicii de învăţare active.Acelaşi conţinut poate fi predat folosind strategii variate, în funcţie şi de celelalte componente ale acesteia( resurse materiale, de timp, umane, forme de organizare a colectivului etc.).

12. Relaţia dintre strategiile didactice şi formele de organizare a procesului de învăţământ
Taxonomia formelor de organizare a procesului de învăţământ cuprinde:
Activităţi frontale
Activităţi individuale
Activităţi colective sau grupale
Activităţi desfăşurate în grupuri/echipe
Activităţi desfăşurate în perechi
Activităţi mixte

13. Rolul, locul şi funcţiile strategiilor didactice interactive în activitatea instructiv-educativă
Strategiile didactice interactive au un rol esenţial şi un loc important în toate cele trei faze ale conceperii şi realizării activităţii didactice:
Faza proiectării
Faza de desfăşurare a activităţii
Faza (auto)evaluării
Funcţiile pe care le îndeplinesc strategiile didactice sunt următoarele:
Funcţia de organizare
Funcţia de aranjare, de dispunere şi de combinare a metodelor,tehnicilor, mijloacelor de învăţământ şi formelor de organizare a activităţii
Funcţia de motivare şi de asgurare a eficienţei acesteia
Funcţia de orientare a demersurilor practice
Funcţia de dirijare flexibilă către atingerea obiectivelor
Funcţia de conducere şi coordonare a activităţilor de predare-învăţare-evaluare
Funcţia de apreciere şi adaptare a tuturor variabilelor implicate
Funcţia de stimulare a creativităţii cadrului didactic

14. Criterii de apreciere a eficacităţii şi eficienţei unei strategii didactice
Gradul de plăcere în învăţare pe care-l oferă strategia didactică elevilor
Eficienţa învăţării, nivelul de însuşire a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor
Eficienţa în formarea şi dezvoltarea abilităţilor de a folosi ceea ce au învăţat în practică
Raportul dintre necesarul de timp solicitat de strategia didactică aleasă şi timpul disponibil
Relaţia de eficienţă şi complementaritate dintre metodele, tehnicile, mijloacele didactice şi formele de organizare a activităţii

15. „Omul nu este întreg decât atunci când se joacă”
JOCUL
„Omul nu este întreg decât atunci când se joacă”
( Schiller)

16. „Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi în consecinţă poate să acţioneze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu ne putem imagina copilărie fără râsetele şi jocurile sale.”
(Eduard Claparede)

17. La vârsta preşcolară este necesară îmbinarea elementelor de învăţare cu cele de joc, printr-o formă de activitate specific preşcolară: jocul didactic. Aici apar elemente de surpriză, ghicitori, întreceri, jocuri de mişcare, care creează distracţie, bună dispoziţie, pe fondul cărora copilul asimilează mai uşor, mai trainic cunoştiinţele şi deprinderile transmise.

18. În acest sens, spaţiul educativ din grădiniţă trebuie să ofere ocazii de învăţare tocmai prin intermediul jocului, prin;
organizarea ocaziilor de învăţare:
cunoaşterea nevoilor educaţionale ale copiilor:
varierea şi diversificarea mijloacelor folosite.

19. Jocul, ocupând cea mai mare parte din timpul copilului, este considerat tipul fundamental de activitate al acestuia (Florinda Golu). Astfel, putem vorbi de existenţa unor jocuri care contribuie, preponderent, la dezvoltarea educaţiei limbajului; în cadrul multor jocuri colective sau pe grupe, desfăşurate sub forma concursului, copiii se ajută unii pe alţii, rezolvă în comun anumite sarcini, îşi dau sfaturi, sugestii, se încurajează reciproc.

20. Eficienţa programului educativ constă şi în alegerea potrivită a jocurilor. Alegerea jocului trebuie să aparţină atât copilului, cât şi cadrului didactic. Oferindu-i copilului oportunitatea de a alege jocul, educatoarea obţine informaţii relevante despre interesele, dorinţele şi nevoile copilului. Copilul devine astfel un participant activ la propria instruire, este încurajat în luarea deciziilor, în medierea conflictelor, iar motivaţia pentru învăţare prin joc se conturează treptat, căpătând consistenţă şi trăinicie.

21. Conform prevederilor noului curriculum, jocul, ca activitate principală specifică preşcolarului, capătă noi valenţe în condiţiile implicării adultului (cadru didactic, dar şi părinte) ca persoană semnificativă pentru copil. Astfel, se recomandă promovarea parteneriatului cu familia, prin implicarea acesteia în activităţile din grădiniţă.

22. Jocul contribuie la dezvoltarea fizică a copilului, oferindu-i posibilitatea să îşi exerseze mişcările şi să capete, astfel, tot mai multă siguranţă. Copilul preşcolar are nevoie de cât mai mule activităţi în afara camerei, în mediu câ mai natural, aer, lumină.

23. Jocul asigură dezvoltarea intelectuală, deoarece în joc se integrează domeniile academice ale învăţării, diferitele discipline de studiu (matematică, ştiinţe naturale, limba română, etc.). Prin intermediul lui îşi exprimă cunoştinţele, îşi clarifică conceptele, îşi organizează propriile strategii de cunoaştere şi îşi formează conceptele spaţiale.

24. Jocul este un mijloc de dezvoltare emoţională, copilul înţelege cine este, îşi recunoaşte emoţiile, iar jocul este cea mai eficientă modalitate de învăţare şi stăpânire a trăirilor negative.

25. Pe fondul acesta, o serie de trăsături de personalitate se formează, altele se dezvoltă ori, pur şi simplu, se confirmă, se regăsesc în comportamentele copilului. Sensibilitatea, iniţiativa, egoismul, aroganţa, generozitatea, spiritul de întrajutorare etc. conturează forme distincte de comportament, îi diferenţiază pe copii şi proiectează o tipologie a personalităţii.

26. În joc, socializarea este mai largă şi mai precoce decât în activitatea intelectuală. Dacă la începutul preşcolarităţii, altul era perceput ca un pericol de umbrire a dragostei ce i se oferă de către membrii anturajului, ulterior această problemă va dispărea. Acum copilul trebuie să coopereze, să se conformeze regulilor de grup, să-şi armonizeze cerinţele sale cu cele ale grupului, să-şi însuşească normele sociale, acţionând în conformitate cu acestea.

27. Jocul oferă copiilor o serie de impresii care contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor despre lume şi viaţă, totodată măreşte capacitatea de înţelegere a unor situaţii complexe, creează capacităţi de reţinere, stimulând memoria, capacităţi de concentrare, de supunere la anumite reguli, capacităţi de a lua decizii rapide, de a rezolva situaţii-problemă, într-un cuvânt, dezvoltă creativitatea.

28. pot juca toată viaţa.”(J. M. Barrie)
,,Mi-e teamă să nu spună că am crescut mare. Vreau să rămân mereu copil să mă
pot juca toată viaţa.”(J. M. Barrie)

29. BIBLIOGRAFIE
Bocoş, Muşata, Evaluarea în învăţământul primar, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2004
Cerghit, I., Prelegeri pedagogice, Editura Collegium Polirom, Iaşi, 2001.
Golu, Florinda, Joc şi învăţare la copilul preşcolar, E.D.P. Bucureşti, 2009
Golu, Florinda; Ioniţă, Carmen, Aplicaţii practice ale psihologiei copilului, Editura Sper, Bucureşti, 2009
Olsen, Jerry; Nielsen,W. Thomas, Noi metode și strategii pentru managementul clasei, Editura DPH, București,2009
Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara, Strategii didactice interactive, E.D.P. , Bucureşti, 2006