1. ECHIPAMENTE ACTIVE ŞI PASIVE DE REŢEA Prof.Luminita Simona Constantin

2. Arhitectura TCP/IP
Arhitectura TCP/IP este un alt model de referinţă în transmisiunile da date. Ea a fost definită în 1974 (Cerf si Kahn) şi preia parţial ierarhia ISO/OSI. Noul concept a fost de la început orientat pe simplificare, interoperabilitate şi rutare flexibilă. Întreaga structură este organizată în jurul unui nivel intermediar numit nivel Internet. Arhitectura specifică a unei reţele TCP/IP este prezentată comparativ cu modelul OSI.
Protocoalele modelului TCP/IP sunt structurate deasemenea ierarhizat pe patru nivele. Fiecare nivel se sprijină pe cel inferior si oferă suport celui superior.

3. Adresarea MAC
La nivelul inferior al stivei de protocoale adresarea interfeţelor de reţea se face prin adrese MAC (Media Access Control). Mecanismul de adresare MAC foloseste o structură bazată pe două sub-câmpuri de adresă. Deşi formatul detaliat al cadrelor MAC nu este unic, depinzâd de metoda folosită pentru controlul accesului la mediu (Ethernet, Token Ring, FDDI), formatul general arată ca în figura.
Cadrul MAC începe cu un câmp de control care conţine informaţii necesare pentru controlul fluxului de date, stabilirea/inchiderea conexiunii sau controlul erorilor. In cazul reţelelor Ethernet aici se gaseşte un preambul si un delimitator de cadru.Nu toate protocoalele acoperă aceste elemente, structura câmpului respectiv fiind dependentă de tehnologia de conectare folosită (Etherenet, Token Ring, FDDI etc.).

4. Adresarea IP

5. Repetoare
Repetorul permite extinderea unei arhitecturi de reţea compensând
degradarea semnalului electric. Astfel pot fi depăşite constrângerile relative la lungimile segmentelor. Repetorul poate fi conectat în orice punct al segmentului si poate retransmite smnalele pe mai multe căi, intr-o structură arborescentă.

6. Hub-uri
Un exemplu de repetor intr-o reţea LAN este HUB-ul (Host Unit Broadcast, dupa unii autori). Scopul unui hub este de a regenera si a resincroniza semnalele din reţea acţionând la nivel fizic, asupra semnalului si deservind mai multe segmente de reţea. Hub-ul este cunoscut şi sub denumirea de repetor multiport.

7. Switch-uri
Un bridge multiport poartă denunirea de switch sau comutator de date. Switch-urile sunt echipamente de interconectare asemantoare fizic cu huburile (pentru că au mai multe porturi de conectare) dar care diferă esenţial ca mod de operare. Switch-urile, fiind bridge-uri multiport, oprează tot la subnivelul MAC (legatura de date) si au capacitatea de a invaţa reguli (principiul inteligentei artificiale). Ca si un bridge, un switch identifică adresa MAC a sursei si a destinaţiei si pastrează aceste valori într-un tabel de memorare a asocierilor dintre adresele MAC şi porturile fizice.

8. Ruter-e
Ruter-ul este un echipament folosit pentru interconectarea mai multor reţele locale de tipuri diferite. Pentru această însă sistemele din diferitele reţele conectate trebuie să utilizeze acelasi protocol. În timp ce un bridge operează cu adresele fizice ale sistemelor (din cadrele MAC) ruter-ul utilizează adresele logice, de reţea, ale sistemelor. Aceste adrese sunt administrate de nivelul trei al stivei de protocoale şi sunt independente de tipul reţelei locale. Toate sistemele dintr-o reţea logică au aceeasi adresă logică de subreţea.

9. Rutarea in retelele de date

10. Gateway
Un gateway (poartă de trecere sau pasarelă) este un echipament fundamental diferit de cele prezentate anterior. Acesta realizează o conversie de protocol permiţând interconectarea de reţele care diferă intre ele ca arhitectură, mediu de comunicaţie folosit, protocoale utilizate, formatul datelor. Gateway permite ca un
program aplicaţie, care rulează pe un sistem în conformitate cu o anumită arhitectură de reţea, să comunice cu un alt program aplicaţie ce rulează pe un sistem corespunzător unei alte arhitecturi de reţea. O poartă operează la oricare din nivelele superioare din modelul ISO/OSI (de la nivelul transport până la nivelul aplicaţie).

11. VPN (Virtual Private Network)
Tranferul informaţiei intre două reţele se poate baza şi pe implementarea unei legături de tip tunel de comunicaţie care nu tine seama de infrastructură de transfer existent, realizând o legatură la nivelul aplicaţie. O astfel de soluţie se numeste VPN (Virtual Private Network) şi permite ca două reţele să apară ca fiind in aceiasi reţea locală deşi ele aparţin unor reţele diferite. Tunelarea VPN oferă securitate sporită deoarece permite criptarea transferurilor si autentificarea utilizatorilor.